Geografii afirmă, în baza calculelor de longitudine şi latitudine, că Sânnicolau Mare este cel mai vestic oraş al României. Măsurătorile mai spun că oraşul  se află la 60 km nord-vest de Timişoara şi la aproximativ 2,5 km sud de râul Mureş. Această micuţă şi cochetă localitate agro-industrială este străbătută de pârâul Aranca, dar şi de aşa-numiţii frontierişti, care forţează graniţa de stat a României: la doar câţiva kilometri spre nord, dar dincoace de Mureş, se află graniţa cu Ungaria.
      La Sânnicolau Mare s-au născut oameni mai mult sau mai puţin cunoscuţi. Printre aceştia se numără compozitorul Bela Bartok, numismatul Octavian Dogariu, scriitorul de science fiction Ion Hobana, caricaturistul şi omul de presă Octavian Andronic, o armată de muncitori pe la fabricile întreprinzătorilor italieni, germani şi austrieci aciuaţi prin zonă, câteva călăuze pentru amatorii de forţat frontiera  şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă şi printre cei mai puţin cunoscuţi, însuşi autorul acestor rânduri, Duşan Baiski. Pentru mulţi locuitori ai localităţilor din jur (Cenad, Saravale, Igriş, Valcani, Dudeştii Vechi) oraşul Sânnicolau Mare nu le-a prea fost de bun augur. La fel ca în cazul mamei lui Ramon C., multe femei au fost duse să nască la maternitatea de aici, astfel că în certificatele de naştere, iar apoi în buletinele şi cărţile de identitate, la rubrica locul naşterii a fost trecut tocmai Sânnicolau Mare. Şi ce e cu asta, veţi spune. Într-adevăr, nu e nimic. Dilema apare atunci când satele din apropiere organizează sporadic ori chiar anual câte o „Întâlnire cu fiii satului". Unii oameni de frunte din sat nu pot fi invitaţi deoarece, după locul naşterii, ei nu sunt fii ai satului. Alţii, pentru a fi totuşi prezenţi la sărbătoarea de la căminul cultural, se implică în organizare, sponsorizează, taie lemne sau cară apă. Iar alţii, aflaţi în diferite posturi de conducere pe la partide sau în administraţie, sunt invitaţi pentru că organizatorii nu au încotro. În fine, cea de a patra categorie se face că plouă.
      Aşadar, Ramon se poate mândri că este concitadin cu mai multe personalităţi de marcă. Nu este însă deloc exclus ca tocmai aceste personalităţi - aici mă refer la cele care sunt în viaţă - să se mândrească în curând că sunt concitadine cu Ramon C. Fiindcă, deseori, istoria cunoaşte întorsături dramatice şi fiecare dintre noi poate fi în miezul unor evenimente mai mult sau mai puţin dorite.
      Dacă ar fi crescut şi trăit ulterior la Sânnicolau Mare, Ramon ar fi cunoscut povestea comorii şi, după Revoluţia din 1989, ar fi putut să devină căutător de comori.
Iată ce spune istoricul dr. Ioan Haţegan despre comoara din Sânnicolau Mare în volumul „Cultură şi civilizaţie medievală la Mureşul de Jos - Comunităţi, populaţie şi habitat într-un spaţiu de interferenţe culturale", Editura "Almanahul Banatului" - Timişoara, 1995:
      „Pe strada ce se numeşte azi strada Comorii, din partea numită "Sighet", un ţăran localnic, Pera Vuin, a descoperit în anul 1799 o comoară ce avea să facă celebră localitatea. Săpând în curtea casei el a găsit un număr de obiecte din aur, pe care le-a depozitat în casă. Ulterior a încercat să le vândă pe piaţă, întâi la Sânnicolau - un număr de cinci obiecte - apoi la Timişoara - unde le-a vândut la diverse persoane. Proprietarul pământului, Nacu, a aflat de vânzarea unor obiecte, săteanul neştiind că sunt de aur, şi a cerut restituirea acestora. Strâns cu uşa de către autorităţi, Vuin a fost silit să indice numele celor ce le-au cumpărat. După o goană asiduă au fost recuperate 23 obiecte în greutate totală de 9,959 kg aur. Deşi se pare că au fost în întregime recuperate, persistă totuşi o uşoară umbră de îndoială, întrucât vânzătorul a putut să uite numărul  exact cât şi locurile unde le-a vândut. Adunate, obiectele au luat drumul Vienei, azi aflându-se la Kunsthistorisches Museum din Viena."
      Dacă dr. Ioan Haţegan s-ar fi născut, la rândul lui, la Sânnicolau Mare şi nu la Cenad, cercetările domniei-sale l-ar fi dus probabil spre alte izvoare de informaţii istorice şi la cu totul alte concluzii. De pildă, născându-se ceva mai departe de râul Mureş, nu ar fi fost atât de mult influenţat de acesta şi s-ar fi aplecat mai mult asupra legendei care spune că vestitul rege hun Attila a fost îngropat undeva într-o albie mai veche a Mureşului ori chiar pe una din multele insule şi insuliţe, poate chiar pe aceea declarată cu ceva timp în urmă drept rezervaţie naturală. Se pare însă că nici statele român şi maghiar şi nici istoricii nu vor ca nisipurile Mureşului să fie întoarse pe dos în căutarea unor comori. Nu trebuie însă uitat cum a descoperit Schlieman cetatea antică Troia. De ce să nu acceptăm însă ideea că Attila îşi doarme somnul de veci aproape de cariera de nisip de la Cenad, iar lui Ramon C., dacă soarta va fi de partea sa, îi revine sarcina de a juca rolul lui Schlieman în lunca Mureşului inferior? Autorul, adică eu, chiar i-a adus lui Ramon o fotografie făcută la Troia şi i-a povestit despre aventura neamţului. După o după-amiază stropită cu bere, Ramon a fost aproape de a fi convins că merita să încerce să caute sicriul cu Attila. Totul s-a împotmolit la problema banilor. Cine ar finanţa o asemenea întreprindere riscantă? Şi cine s-ar fi gândit că, în cele din urmă, Ramon va lua totul pe cont propriu? A crezut el ceva din legendă ori a ales din aceasta un cu totul alt mesaj?

* Consiliul Judeţean Timiş, Ghid micromonografic al localităţilor judeţului Timiş. Editura „Helicon" Timişoara, 1996
 

      Dar iată ce spun despre Sânnicolau Mare alte izvoare: